Am gasit o poveste preluata de Artizababy pe blog-ul ei de la Nora Stela, al carei blog cu siguranta il voi urmari indeaproape! Am decis imediat sa preiau acest post si pe blogul meu, intrucat exprima foarte bine si transmite emotionant ideea mea despre lucrurile facute manual, despre iubirea, pasiunea, emotia, trairea pe care le contin fiecare obiect, fiecare podoaba, fiecare creatie. Va va placea cu siguranta povestea , trista, dar atat de frumoasa in insasi esenta ei!
Lumina artificiala, produsa de neoanele de pe tavan. Rafturi inalte si lungi, culoare la fel… Lumea se plimba ca in tara tuturor minunilor impingand carucioare mai goale sau mai pline. Fac provizii, isi alimenteaza poftele si nevoile…fizice… Isi asigura supravietuirea in marele oras. Hrana, haine, obiecte diverse – multe in plus, multe luate din lacomie, multe care vor fi suport pentru praf sau se vor strica in frigidere…in dulapuri…Societate de consum. Consum de hrana. Nu consum de valori. Mereu avida. De un mai mult de care nu are nevoie neaparat. Sloganul ei? „ Las’ sa fie acolo…” Si uite asa, rafturile se umplu, si se golesc intr-un ciclu repetativ si nesfarsit. Pentru ca ce se vinde, se cumpara. Tot. Intotdeauna. De asta exista si supravietuiesc hipermarketuri ca acesta in care ne aflam acum…Si printre rafturi cu dulciuri pe care copiii le golesc primii mereu, printre culoare pline de felurite conserve si borcane, mai departe de raionul cu lactate si inghetata (unde e frig mereu), putin mai incolo de fructe si legume, undeva pe langa rafturile cu rechizite…este raionul cu jucarii.Jucarii complicate, care imita prea bine realitatea. Papusi Barbie cu trup lung si perfect, cu par matasos, cu zambet prietenos si ochi albastri. Pentru fetite. Fiecare dintre ele vine cu o garderoba anume, incat nici nu le mai trebuie hainute decupate si cusute stangaci de fetite cu imaginatie bogata. Fiecare are in cutie o casa sau o masina sau mobilier sau catel sau copil. Care micuta sa mai rascoleasca tot cosul cu jucarii si toata camera ca sa ii construiasca papusii o casuta din cartile din biblioteca, mobila din obiecte alese strategic ca sa fie masa sau scaun sau pat, desi ele sunt lucruri de decor sau vase din bucatarie? Care sa ii mai fure mamei tava de placinta din bucatarie ca sa faca din ea piscina pentru papusa, cand Barbie se poate cumpara cu jacuzzi? Care copilita sa puna papusile in cutia de pantofi si sa le impinga pe covor, cand papusa are acuma o decapotabila in miniatura? Care fetita cu codite sa mai faca rochite din batiste pe care sa le prinda la mijloc cu un elastec de par?Nici nu le mai trebuie imaginatie. Decorul se poate cumpara. Scenariul vine in pachet.Papusi sofisticate, scumpe pe masura…Ursuleti din plus moi si rotofei. Calculatoare de jucarie. Trompete care canta singure. Masinute in miniatura, exact ca cele de pe strada. Batmani, Spidermani, Supermani, si tot felul de monstruleti care nu sunt deloc mai atragatori si mai simpatici decat papusile din stiuleti de porumb pe care le culegeam copil fiind. Si cele din carpe innodate si desenate cu pixul. Si cele din plastilina. Sau papusile din cartofi care aveau maini si picioare din crengute si mancau cu pofta din mancarica pe care le-o faceam din noroi si frunze de corcodus.Ah, si ce frumoase si vesele erau papusile cusute caraghios din etamina si umplute cu alte carpe! Si aveau nasturel drept nasuc…si ochisori din bolduri colorate…si gurita cusuta cu rosu…Si par din ata de ghem de lana…Si nu costau bani, doar suflet si imaginatie si multa dragoste pentru joc.Insa pe acest culoar din magazin, papusile zambind frumos de pe raft se tot duc acasa la copii rasfatati si ajung curand parasite in lada cu jucarii. Poate ca daca copiii ar fi mai atasati cu sufletul de ele, nu le-ar mai uita. Nu le-ar mai arunca. Dar cum sa te legi sufleteste de un lucru obtinut atat de usor, care nu te mai provoaca la joc dupa ce ti-a trecut incantarea?Si totusi, papusile vin si se duc de pe rafturi…zi de zi.Copiii care le cumpara sunt diferiti. Unii, prea micuti ca sa poata cere sau alege, le primesc de la parinti intamplator. Altii se aseaza in fata lor si le privesc lung si e de ajuns ca jucaria dorita sa ajunga in cosul de cumparaturi. Unii le iau pur si simplu de pe raft si le arunca in cos fara sa isi mai intrebe parintii. Altii se arunca in fund si urla cat pot ei de tare si plang pana se invinetesc si apoi, parintii, bunicii, doica… cedeaza si il multumesc pe tancul care mai avea putin si se sufoca de plans.Mai sunt si copii cuminti care cu ochii curati si mari o roaga pe mami frumos-frumos sa le cumpere papusica sau masinuta aceea si promit ca or sa fie cuminti. Acestia nu le obtin de fiecare data, dar stiu sa mearga mai departe tacuti, chiar daca ofteaza uitandu-se in urma.Papusile ii stiu pe toti. Pe unii ii vad zilnic. Pe altii de sarbatori sau rar. Cel mai tare se bucura cand vine un copil cuminte sa le cumpere. Pentru ca cei prea mici sau cei obraznici si prost-crescuti sunt periculosi. Din cauza acestora, papusile stiu prea bine ca vor sfarsi mutilate, rupte, abandonate, aruncate la gunoi… Din pacate, aceasta categorie de copii obtine intotdeauna ceea ce isi doreste. Ci nu pentru ca merita, de multe ori, ci pentru a fi redusi la tacere. Ce urat… Sa ti se dea ceea ce doresti, nu pentru ca il meriti, ci pentru ca mama ta isi doreste sa taci odata si sa incetezi cu circul. Urat…Rusinos…- Uof! Inca unul din asta?!?zise Spiderman.
- Sper ca nu ma ia pe mine!se vaita Rambo.
- O, nu! Parca la mine se uita! Zise Soldatelul din Irak.- Sper ca la tine! Spuse si Batman.„ Mami, mami, vreau un Robocop!”- He he! Am scapat! Se bucura Superman, papusa.- Vaiii, nuuuu! Fura ultimele cuvinte ale lui Robocop.Cat de curajos ar fi fost el, tot nu ar fi facut fata unui baietel de 6 ani care ii va smulge mainile intr-o zi.Si celelalte papusi pentru baieti se bucurara ca fusesera norocoase de data asta.Pe raftul de deasupra erau papusile pentru fetite.Ele intalneau mai rar fetite care sa le lase fara maini sau fara picioare. Cel mai adesea fetitele le tundeau, le schimbau pieptanatura, le machiau cu carioci…sau le aruncau pur si simplu intr-un colt cand se plictiseau de ele si vroiau alta noua.Se zvonea printre ele ca cea mai batrana dintre papusile care supravietuisera avea 2 ani si era a unei fetite de 7 ani care o iubea mult.Si Barbie, si Little Mermaid, si Cinderella, si Jasmine si Cindy vroiau sa ajunga intr-o zi ca papusa cea veche, Oana. Papusa asta era una clasica, disproportionata, cu gene din plastic, nu desenate, si era facuta in Romania. Ce o fi avut ea special de nu sfarsise ca toate celelalte, care fusesera papusi straine, de rasa nobila? Poate pentru ca ea era mai robusta…- Mamica mea?- Da, puiut.- Mamica mea, ma lasi sa ma duc pana acolo sa ma uit la papusele?- Da, sigur, puiut. Numai sa nu te pierzi. Sa vii dupa mine. Sunt la raionul de papetarie, da?- Bine, mami. Promit ca vin.Si un baietel frumusel cu ochii mari si galesi si cu gurita ca o bomboana de fragute se apropie fuga-fuga de raftul papusilor. Se aseza in fata lor si le privi fix, pe rand, ducandu-si degetelul la gurita, ca si cum s-ar gandi…Papusile incepura sa forfoteasca:- Iar a venit asta mic.- Da, ce-o vrea de fapt?- Ce e cu el? Zise o papusa noua.- Pai, el vine cam de doua ori pe saptamana si se uita fix la noi. Niciodata nu ne cumpara, dar nici nu ii cere mamei lui. E ciudat…- Atunci, ce vrea?- Eu cred ca parintii lui nu au bani sa ii cumpere si saracutul isi doreste mult.- Mi-e si mila de el…Langa baietel veni un domn.- Ce faci, micutule? Vrei o papusa si nu ajungi la ea? Pe care o vrei? Ca te ajut eu…Baietelul isi intoarse privirea zambind catre domnul amabil- Nu vreau o papusa, dar multumesc.- Dar atunci? Ti-o alegi pe cea despre care o sa-i scrii Mosului?- He he, nici asta. Mosul o sa-mi aduca deja ce mi-am dorit…- Pai ce ti-ai dorit de stii asa de sigur ca o sa primesti?- O surioara, zambi plin de bucurie copilasul.- Da? Foarte frumos. Si eu am o fetita. Pai si atunci? Ce faci aici privind papusile? Imi spui?- Da…Eu ma uit cum sunt facute aceste papusi. Parul, ochii lor, gura…corpul…- Vrei sa le desenezi?- Nuuuu….- Dar?…- Ii fac surioarei mele o papusica, care sa fie mai frumoasa decat toate acestea la un loc.- Vai, ce frumos din partea ta! Si spune-mi…din ce o faci tu?- Dintr-un cearsaf pe care mi l-a dat mamica mea…Si il cos…Si ii pun ochi…Si ii desenez gura…Si ii pun par din ata…si hainute!- Stii tu sa faci toate astea?- Da! Zise sigur pe el micutul.- Cine te-a invatat?- Mamica mea m-a invatat sa cos si sa decupez…Mai departe, ma descurc…singur…- Da? Esti un baiat descurcaret atunci. Cati ani ai?- 5 ani si 2 luni.- Sa cresti mare! Mamica ta e norocoasa ca te are!- Si eu sunt norocos ca o am pe ea. Si pe tati meu!- Mihaita! Hai, mami, sa mergem! Aparu in capatul culoarului o tanara cu ochii la fel ca baietelul si cu o burtica rotunjoara.- Acum, mamico! Viiin! La revedere! Ii spuse el domnului.- La revedere…Mihaita!Ramanand singur la raion, barbatul privi papusile si stramband din nas se intoarse si pleca fara sa aleaga una.Papusile, ascultand discutia ramasesera mute de uimire.- Ce-as fi vrut sa fiu si eu zamislita cu atata dragoste si apoi daruita din inima…zise Barbie pe schiuri.- Si eu…si sa fiu unica, facuta altfel de mainile creatoare…Nu in serii de mii de papusi identice mie…Cred ca as fi prins viata ca Pinocchio…zise Ariel.
- Ce frumos trebuie sa fie…isi imagina Cindy.
- Ia uite, le intrerupse Cinderella. Vine o fetita.- Nu, nu, nuuuuuuuuuu…NUUUUUUUU! O vreau pe Barbie din castel!! ACUUUUUUUUUUMMM! Ia-mi-o! Ia-mi-o!- Cristina, ridica-te de pe jos! Mai, copile, te murdaresti! Termina ca nu iti iau nicio papusa! Ai o groaza acasa! Nici nu mai stii de ele!- Nuuuuuuuuu! Vreau Barbie din castel! Acuummm! Tipa de se cutremura intreg magazinul si apoi incepu sa planga sughitand si inrosindu-se.Mama ei, disperata, incerca sa o calmeze amenintand-o ca nu ii va mai lua dulciuri o saptamana. Dar nu avu nici cel mai mic efect. Asa ca se apropie de raftul cu papusi si o lua pe Barbie din castel si o puse in cos. Ca printr-o minune, fetita se ridica si rase ca si cum nici nu ar fi plans pana atunci. Doar i se facuse moftul…Si va creste crezand ca daca te pui in fund si bati din picioare, totul se obtine simplu, ca asa vrea ea.Pe cand baietelul frumos, Mihaita, stie deja de pe acum ca daca vrei sa obtii ceva pretios, trebuie sa pui suflet si sa muncesti pentru acel ceva. Si ca sa te bucuri de el si mai tare, cheia e sa il imparti cu cineva drag sau chiar sa il daruiesti.Daca toti copiii ar creste asa frumos, oare lumea asta nu ar fi mai plina de oameni buni, cu suflet?
In urma delectarii cu aceasta minunanat poveste de suflet, mi-am adus aminte de cele doua papusele din ata si croset, confectionate de bunica mea, in urma cu mai bine de 40 de ani. Sunt mult mai batrane ca mine, insa imi sunt atat de dragi, inca din copilarie, incat le-am pastrat si astazi am decis ca imi vor infrumuseta geanta! Am ales geanta pentru ca oricum eu nu ma despart de ea si astfel imi va aminti mereu de bunica mea, care chiar maine si-ar fi serbat ziua de nastere, daca ar mai fi fost printre noi! Dar Dumnezeu a avut mai mare nevoie de ea, sa-I fie alaturi, eu nu raman decat cu o amintire vie si o recunostinta profunda pentru tot ceea ce am invatat de la ea, tot ceea ce mi-a lasta mostenire: iubirea pentru frumos, pentru lucrul de mana, pentru oameni, amintiri placute si zambete calde - lucruri mai pretioase chiar decat tot aurul din lume!
Un comentariu:
Hello,
Ti-am adaugat bannerele si link-urile in lista mea de bloguri.
Multumesc,
Sergiu
Trimiteți un comentariu